Acasă » Uncategorized » Politica economică comună

Politica economică comună

Uniunea economică şi monetară se sprijină pe trei piloni: primul este cel monetar, cel de-al doilea este cel fiscal iar cel de-al treilea cel structural. Politica economică comună acoperă cu preponderenţă pilonii doi şi trei.Dacă în cadrul primul pilon, cel monetar, se poate vorbi de o puternică coordonare însoţită de o înlocuire a politicilor monetare naţionale şi a celor privind cursul de schimb cu politici comunitare, în privinţa celui de-al doilea pilon, datorită în principal lipsei unui regulament fiscal comun, se poate vorbi de o slabă coordonare şi de slabe performanţe în aplicarea în comun a unor prevederi şi reguli de această natură.

În cadrul Uniunii economice şi monetare există mai multe modele de coordonare a politicii economice, în funcţie de modul şi puterea de intervenţie: unul bazat pe reguli obligatoriu de respectat, cel de-al doilea bazat pe reguli orientative şi cel de-al treilea, care merge pe principiul coordonării politicilor economice ale statelor membre, fără a presupune existenţa unei baze legale în acest sens.

Politica bugetară reprezintă, probabil, cea care înregistrează cele mai mari diferenţieri între statele membre, datorită faptului că bugetul reprezintă cea mai puternică formă de manifestare a suveranităţii naţionale din punct de vedere economic. El este în egală măsură cel mai important instrument de orientare a economiei în general şi a diferitelor politici guvernamentale, cum ar fi cea industrială, de dezvoltare regională sau socială.

Prin partea de cheltuieli, bugetul are o influenţă directă asupra investiţiilor publice şi, indirect, asupra celor private.

Prin partea de venituri, bugetul influenţează economisirea şi circulaţia monetară.

Prin politica bugetară, un stat membru poate influenţa obiective economice pe termen scurt cum ar fi evitarea unei recesiuni sau creşteri inflaţioniste sau obiective structurale pe termen lung.

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: